[1:10]Dacia. Țara celor mai viteji și mai drepți dintre traci.
[1:20]Locul unde a trăit poporul care credea în nemurire, privind urmele unui trecut misterios și glorios în același timp, ce rezonează peste milenii în sufletele multora dintre noi. Ne întrebăm în mod firesc de ce mulți oficiali români, atât din sfera politică, cât și din cea academică, ignoră cu nonșalanță dovezile incontestabile ale continuității dacilor pe aceste meleaguri sau chiar mai mult. Se luptă să ne convingă pe toți că dacii au fost doar niște primitivi, șterși din istorie de Imperiul Roman civilizator și că noi suntem urmașii Romei.
[2:10]Aceasta să fie realitatea? Sau realitatea este că istoria României se bazează pe un șir lung de falsuri grosolane?
[2:27]Faptul că noi nu suntem urmașii Romei, sigur intrigă pe multă lume și în special lumea științifică, care vor dovezi. Pentru că celelalte persoane e foarte simplu și simplitatea constă în faptul că au sosit romanii, au cucerit 14% din teritoriile Daciei, exact ce vă arăt eu aici și peste noapte nu numai teritoriul cucerit pentru 100 și ceva de ani învață perfect limba latină uitând și uitând limba lor, dar și 86% din teritoriul Daciei care nici măcar nu știau că au sosit romanii, Domnule, Miracol, uite limba și vorbesc latina. Stăpânirea romană care a durat vreo 150, 160 de ani, nu putea să disemineze noua limbă. Deci limba nu este un amestec fizic, așa cum pui sifon în vin sau știu și eu. Nu avea cum s o disemineze pe un areal de șase ori mai mare decât cel pe care l a ocupat. Pentru că n au ajuns niciodată romanii la Hotin, dincolo de Nistru și și totuși, ăia de unde știu? Cum de au învățat? Ca să mai vorbim de faptul că au stăpânit Palestina secole întregi și nimeni nu vorbește acolo latină, Marea Britanie, Britania la fel. Deci din acest punct de vedere și și convingerea mea că totuși e puțin probabil ca o o administrație, fie ia foarte pragmatică cum era cea a Imperiului Roman, Nu denigresc cu nimic Imperiul Roman, e cel mai mare imperiu, cea mai mare durată din din istoria omenirii, civilizației. Ca să mai vorbim de faptul că a fost un istvor de tehnologii, ei au inventat prefabricatele, geniștii armatelor lor ajungeau undeva, aveau prefabricate și imediat construiau. Deci au fost o mare putere tehnologică, economică și militară, deci tot respectul. Deci eu nu vreau să denigrez. Sigur că e o este o mândrie să te retrag să te tragi și să declari că te tragi dintr un asemenea dintr un asemenea dintr un asemenea stat. Dar nu corespunde unor elemente care nu consună, nu se leagă. Noi nu suntem urmașii Romei. Sunt de acord. În Imperiul Roman au fost incluse peste 67 de state pe diferite etape, însumând peste 270 de diferite etnii, vorbind cam tot atâtea limbi și dialecte. Dar dacă statul iudeu a stat sub romani 800 de ani, vreo 400 de ani au stat grecii, egiptenii la fel. Nu mai vorbesc de Franci, Gali, Iberici. Nimeni dintre aceste seminții sau actualmente actualele state nu resping și refuză prezența civilizației romane. Romanitatea nu este etnie. Romanitatea este o organizare statală care a produs prin funcționarea instituțiilor o anume ridicare a organizării conștiinței umane în interiorul unei organizări umane.
[5:43]Cine refuză romanitatea ca și formă de manifestare superioară a civilizației acelei epoci, este în eroare. Cum de alminteri cine absolutizează prezența romană ca fiind topitoarea civilizațiilor sau spiritualității popoarelor pe care le a păstorit, este iarăși în eroare.
[6:12]Din această perspectivă, apare o uriașă enigmă. Cum e posibil ca dacii să și fi abandonat limba și tradițiile și să fi îmbrățișat limba și obiceiurile invadatorilor, în condițiile în care mai puțin de 20% din spațiul dacic fusese cucerit, teritoriul în care romanii au rămas doar 165 de ani? Oare o asemenea pretenție nu sfidează logica și cel mai firesc bun simț? Alte state, cucerite integral de romani și în care stăpânirea romană s a întins pe 400 sau chiar 800 de ani, nu și au lepădat limba, nu și au uitat tradițiile. Și atunci dacii, cei mai viteji și mai drepți dintre traci, după cum îi caracteriza Herodot, au făcut o fără ca măcar să i forțeze cineva? Cum ar putea fi posibil așa ceva? Pe aceeași logică ar fi trebuit ca între timp poporul român să vorbească turca și maghiara, pentru că Imperiile Otoman și austroungar au stăpânit părți mai însemnate din această țară și pentru mai mult timp. Cu toate acestea, poporul român nu vorbește nici turca, nici maghiara. Ba mai mult, în ciuda vicisitudinilor istoriei, în ciuda valurilor de invadatori, există o unitate lingvistică uimitoare, ceea ce arată o forță extraordinară de conservare a identității naționale. Astfel, românii se înțeleg foarte bine unii cu alții, indiferent de zonele geografice din care provin, situații cu care nu se pot lăuda prea multe țări europene, inclusiv Italia, unde italienii din sud și cu cei din nord, vorbesc dialecte atât de diferite încât nu se pot înțelege între ei. Și atunci ne putem întreba în mod firesc, de unde această înrudire a limbii române cu latina, dacă dacii nu au fost romanizați. Studiile recente de paleogenetică și anumite izvoare istorice ne duc cu gândul la următoarea explicație. Limba dacilor ar putea fi continuatoarea unei limbi mai vechi, din care s a născut și latina vulgară. Cu alte cuvinte, limba dacilor și limba latină ar putea fi surori, iar într o astfel de situație nu era nevoie de nicio romanizare pentru ca poporul dac să înțeleagă și să vorbească latina.
[9:06]Ca dovezi ale faptului că dacii nu erau nici pe departe un popor primitiv, stau mărturie numeroasele relatări ale scriitorilor și istoricilor latini, greci și bizantini. Totodată, rafinamentul execuției și simbolurile utilizate în realizarea brățărilor dacice din aur, ca și eleganța cu care sunt împodobite scuturile dacice,
[9:34]ne vorbesc despre o societate care nu mai primitivă, nu poate fi numită.
[9:49]În dialogul Charmides Platon amintește sau consemnează o discuție între Socrate și Charmide. În care Socrate spune cum a învățat în perioada cât era în armată, cât era la oaste, a cunoscut un medic trac și povestește ce anume l a învățat medicul trac.
[10:13]El spunea așa: spunea medicul trac, tracul acesta că medicii greci aveau dreptate să cuvânteze așa cum v am arătat adineauri. Dar Zamolxis, spunea el, regele nostru care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuia să încercăm să îngrijim ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându se seama de corp. Tot astfel trebuie să i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Și anume, pentru că ei nu cunosc întregul pe care l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă, căci, zicea medicul, toate lucrurile bune și rele pentru corp și pentru om în întregul său vin de la suflet și de acolo curg ca dintr un izvor ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând să tămăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietenene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea. Când Traian Ibericul, veți găsi în lucrarea lui Alex Busuleceanu, 1935, a fost ambasador opt ani de zile în Spania și a studiat Zalmoxianismul în Peninsula Iberică. Rămâneți stupefiat. Câte obiceiuri, câte reguli se aplică după legile lui Damoxe. Traian Ibericul vine și în lucrarea lui Cristodomus preluate pentru că această lucrare de războiul dacilor a fost rătăcită, pierdută. Nu o mai găsim decât numai prin unele copiațiuni, prin unele interpretări, prin unele trimiteri are altor istorici, spune: mă întorc în țara străbunilor mei. Traian spunea asta. La rândul lui Strabon, după ce amintește întâmplările celebrele expediții ale Alexandru Macedon și ale lui Lisimah în teritoriul geților,
[12:43]ajunge la domnia lui Burebista și spune: Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie, de războaie dese, getul Burebista l a înălțat atât de mult prin exerciții, abstinență de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a zăvorât un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns a ajuns să fie temut și de romani, căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind tracii până în Macedonia și Ilia, a pustiit pe celți care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de a întregul pe boii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe tauriști. Spre a putea ține în ascultare poporul, el și a luat ajutor pe Deceneu, care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Carolus Lundius recunoaște. Carolus Lundius fiind magistrul, cel mai mare procurator de legi al lui Carol al XI Suediei și spune: de vrei să conduci Europa, tu rege al tuturora, De vrei să faci dreptatea așa cum vine de sus de la Dumnezeu, tu trebuie să aplici legile lui Zamolxe, primul mare legistor al geților. Căci noi de acolo ne tragem. 1671 în cartea Zamolxis, primul legistor getorum, de la Universitatea din Uppsala. Nu noi o spunem, ei o spun. De a lungul vremii, informațiile geografice despre Dacia au fost foarte numeroase. Putem aminti de Strabon, de itinerariul lui Antoninus, de hărțile lui Ptolemeu, de Tabula Peuntingeriana. Au fost au mers din cu informații din exemplar în exemplar până într o perioadă foarte apropiată de noi. De exemplu, în vremea lui Mihai Viteazu, chiar în anul în care s a dat celebra bătălie de la Călugăreni, un cunoscut geograf al vremii, Ortelius, a realizat o hartă a Daciei. Dintr o dată, interesul pentru expedițiile militare ale lui Mihai Viteazu, care a fost și numit de contemporani un restitutor Daciei, un refăcător al Daciei, sau de către dușmani numit Malus Dacius, dacul cel rău, Dacia revenea în atenția puterilor europene, în geopolitica europeană.
[15:40]Și Ortelius realizează în acel, chiar în 1595 harta Daciei. O hartă pe care astăzi o găsim uneori reprodusă în reviste de specialitate, în și mai recent, editura Dacica a republicat o în mărime naturală, să spunem. În mărimea în care autorul a pus o în circulație. Alte mărturii, de data aceasta săpate în piatră, ne vorbesc despre faptul că dacii erau priviți cu respect de conducătorii Imperiului Roman. Potrivit lucrării de doctorat a specialistului în istoria artei Leonard Velcescu, numărul statuilor de daci aflate în muzeele lumii și în special la Roma, sunt de peste 100. Niciun alt popor învins de Roma nu a beneficiat vreodată de atât de multă atenție din partea artiștilor plastici romani, precum au beneficiat dacii. Înfățișarea și localizarea acestor statui reprezintă un alt mister. Învinșii au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane.
[17:01]Să privim doar la arcul lui Constantin, construit în anul 312 era noastră, la 41 de ani după retragerea romanilor din Dacia. Cel mai tulburător lucru pe care îl putem constata sunt cele opt statui impunătoare de daci, patru pe o parte, patru pe cealaltă, care străjuiesc monumentul de la o înălțime de 25 de m. Ce caută acești daci cu atitudini mândre pe un monument care comemorează victoria împăratului Constantin împotriva rivalului său Maxentius în bătălia de la Ponte Milvio? Statuile provin cu siguranță din Forul lui Traian. Însă prezența lor dominantă pe arcul lui Constantin este o enigmă. De ce daci și nu soldați și generali romani? Ei bine, dacă așa stau lucrurile și toate sunt evidente, de ce nu se regăsesc astea în manualele noastre școlare ca să producă mândria identității noastre, să producă măreția și să introducă în trăitorul acestor locuri acea demnitate, acea onorabilitate a descendenței.
[18:25]O descendență care a preocupat pe mulți dintre înaintașii noștri. De la Mihai Viteazul la Dimitrie Cantemir, de la Matei Basarab la Tudor Vladimirescu, de la Mihai Eminescu la Lucian Blaga, de la Bogdan Petriceicu Hașdeu la Mircea Eliade. Cu toate că etosul dacii nu a fost abandonat niciodată, cu toate că artizana Unirii de la 1859, generația pașoptistă, privea unificarea provinciilor românești ca pe o renaștere a Regatului Daciei. Numele dat noului stat a fost România, iar susținătorii latinității exclusive au avut câștig de cauză. Acest lucru s a putut petrece deoarece influența și intervenția forțelor occidentale și a Vaticanului, care doreau să și impună dominația politică și religioasă în această țară, au înclinat balanța în favoarea reprezentanților școlii ardelene. Ceea ce nu toată lumea știe este că acești corifei ai școlii ardelene, care au marșat enorm pe romanitate, pe latinitatea exclusivă a poporului român, au fost intelectuali greco-catolici din Transilvania, instruiți de Vatican în școli iezuite, unde au fost supuși unei puternice îndoctrinări. Formați într o ideologie care servea intereselor occidentale, beneficiind în același timp de sprijinul Occidentului, au reușit să impună în conștiința multora dintre intelectualii români ai secolului al XIX-lea, teoria potrivit căreia dacii fuseseră niște barbari, exerminați de Imperiul Roman civilizator, iar poporul român era urmașul Romei. Desigur, această teorie a fost impusă de Școala Ardeleană cu ignorarea tuturor dovezilor istorice care vorbeau despre o continuitate a dacilor pe aceste meleaguri. În acest sens, este bine cunoscut că Mihai Viteazul era privit la vremea lui ca un restitutor al Daciei, intențiile sale fiind continuate și de Matei Basarab, ceva mai târziu. Dimitrie Cantemir avea de gând să scrie o istorie a Daciei Vechi și Noi, lucru care dovedește încă o dată că în conștiința Europei acelor vremuri era prezent numele Dacia. Tudor Vladimirescu, într o adresă trimisă lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul revoluției eteriste din Principate, cu care era în conflict, întreba: Ce au daci de câștigat de la greci? Ce au daci în comun cu grecii? O dovadă evidentă a faptului că el se considera dac. Eminescu, numit de unii precursor al disciplinei dacologice, afirma la un moment dat că totul trebuie dacizat în această țară. Același Eminescu mai spunea: era un popor brav, acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii, Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de disperare. Iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblețe, de amor de patrie și libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n a fost și nu va fi rușine niciodată. Lupta lui Eminescu pentru recuperarea adevărului istoric și pentru reîntregirea Daciei avea să l coste mai târziu viața. În anul 1882, Ministrul plenipotențial al Austro Ungariei în România făcea raportări despre existența Societății Carpați, considerată o organizație paramilitară. Printre diverse alte informații, se raporta despre propunerea lui Eminescu, membru al organizației, de a trimite tinerii transilvăneni în satele natale pentru a vorbi despre ideea de unitate a tuturor românilor într o Dacie Mare. Un an mai târziu, Eminescu este victima unui complot care îl scoate de pe scena publică. Dar despre otrăvirea lui cu mercur, închiderea la ospiciu și discreditarea operată în presa vremii de forțele antinaționale, s au publicat deja multe lucruri și nu vom insista pe marginea lor. Revenind la personalitățile care au adus mai multă lumină asupra istoriei acestui popor, se impune să i amintim și pe Nicolae Densușianu a cărui lucrare Dacia Preistorică a stârnit și stârnește încă puternice controverse. Sau pe Bogdan Petriceicu Hașdeu, care într un studiu publicat în secolul al XIX lea se întreba: Perit au dacii? Apropiindu ne de vremurile noastre, să ne amintim și de Lucian Blaga. În anul 1921, acesta publica în revista Gândirea, articolul Revolta Fondului Nelatin, în care critică exclusivismul Latin, opunându i o bogată moștenire traco slavă. În anul 1943, Mircea Eliade publica sinteza Los Homanos Breviario Histórico, unde, în capitolul Subsemnul lui Zamolxis, marele istoric al religiilor pune accent pe menținerea substanței etnice primare a acestui popor în ciuda romanizării, considerând că dacii au adoptat imediat creștinismul datorită pregătirii lui Zamolxis. Fără îndoială, aceste informații nu le veți găsi în cărțile de istorie și nici în pozițiile publice ale celor care astăzi ne scriu istoria. Or, ignorarea acestor dovezi sau minimalizarea lor ridică mari semne de întrebare vizavi de credibilitatea științifică a acestor oameni sau de onestitatea lor profesională. Toți neaveniții, incapabili să producă marele gest asanator din necunoașterea lor, sunt incapabili să și recunoască limitele, nu găsesc cale către publicitate științifică decât negând. Ce este mai simplu decât să negi, nu sunt de acord cu dumneata, dacă așa vrea mușchiul meu, așa vrea neuronul meu zburdalnic, dar fără să pui nimic în loc.
[32:46]Italienii în procentaj de 75% aparțin grupului spaniol, se numește R1B. Dar noi, noi în proporție tot de 75% aparținem grupului I1B, central european, Carpatic. Și ceilalți 12,5% aparținem grupului masagetic și în comun cu italienii avem sub 4%. Deci, domnilor, cine greșesc? Gresesc cei care spun că originea noastră nu este latină, noi nu suntem urmașii Romei. Sau greșiți dumneavoastră care din punct de vedere științific de astă dată nu aveți nicio dovadă să spuneți că aparține un grupului Latin.
