[0:00]Fraților, dacă ați văzut filmele din seria Bourne, gândiți-vă nițel la ce informații primesc spectatorii despre asasinul CIA care și a pierdut memoria. Evident, Jason Bourne nu poate să ne spună nimic despre el, pentru că nu-și aduce aminte. Așa că aflăm totul din gura altora. Fostul lui șef vorbește despre cât de periculos e el, foștii colegi se tem de el și așa mai departe. Celelalte personaje vorbesc întotdeauna despre Bourne, pentru că regizorul știe că de fiecare dată când aflăm mai multe informații, ne pasă mai mult de el. E vorba de caracterizarea directă, despre care am vorbit deja în clipul cu Harap Alb. În orice formă de narațiune, ca să implici emoțional spectatorii sau cititorii, e important să le descrii cât mai bine personajele. În Baltagul, avem puține personaje și dintre toate, singurul care nu poate vorbi despre el e Nechifor Lipan, soțul Vitoriei Lipan. care, la începutul romanului, e plecat de mult timp de acasă și a băgat-o pe nevastă-sa la bănuieli. Din moment ce personajul nu e acolo să vorbească, Sadoveanu alege aceeași strategie din Jason Bourne și din multe alte filme. Ca să ne pese nițel de el, încă de la început Vitoria Lipan stă pe prispa și-și aduce aminte de Nechifor. Primul lucru pe care-l aflăm e că Nechifor obișnuia să povestească parabole suspect de rasiste. Citat: Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. Pe țigan l-a învățat să cânte cu cetera și neamțului i-a dat șurubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise și i-a poruncit: [...] iar pentru aceasta eu am să-l las să curgă spre voi banii ca apele. Am încheiat citatul. Apoi aflăm că tot Nechifor obișnuia să o caftească pe Vitoria, așa, din dragoste. Citat: Fiind ea așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măistrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Am încheiat citatul. Adică, lui Nechifor, în timp ce o caftea pe Vitoria, i se părea că e amuzant și-și boteza pumnii în mod haios. De fapt, peste vreo două fraze, Sadoveanu ne spune că e normal să fie așa: după rânduiala lui Dumnezeu din povestea baciului care fusese jidov. O să zici: „Bine, Horică, dar atitudinea asta misogină, imaginea asta cu bărbați puternici și femei bătute, toată vrajeala asta era general acceptată. Făcea parte din normalitatea de la vremea respectivă. Da, și nu. Nu găsești chestii de genul ăsta la Ion Creangă, George Călinescu, sau la mulți alții care au scris înaintea lui Sadoveanu sau în același timp cu el. Adică, după părerea mea, Sadoveanu a început cu stângul, dar numai un pic și pentru câteva fraze. Tot restul romanului e absolut senzațional și extraordinar de bine scris. Hai să vedem ce se întâmplă.
[3:16]Încă de la început aflăm că Nechifor Lipan s-a arătat întotdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului. Omul are stâni, ciobani și face comerț cu oi. Familia Lipan e relativ înstărită, nu-i lipsește nimic. Cei doi au avut șapte copii, dintre care doar doi le-au rămas în viață, cinci murind de pojar sau difterie. Până aici, nimic anormal. Așa pățeau mulți pe vremea aia, că nu erau vaccinuri. Cei doi copii rămași în viață sunt Minodora, fata mai mare, și Gheorghiță, băiatul mai mic. Gheorghiță e plecat cu oi și ciobani în vale la iernat și așteaptă să vină taică-su să plătească oamenii și să-l ia de acolo. Vitoria așteaptă și ea, din ce în ce mai îngrijorată. Nu știe să scrie sau să citească, și de fiecare dată când vine poșta se umple de speranță și dă fuga la preotul satului să-i descifreze scrisoarea, sperând că e de la Nechifor. Prima scrisoare e de la Gheorghiță, care are nevoie de bani să plătească oamenii și să vină acasă. A doua scrisoare conține instrucțiunile de plată pentru ciobani. A treia oară vine poștașul cu o carte poștală pentru Minodora Lipan. E vorba de o poezioară de dragoste. Frunzuliță de mohor, te iubesc și te ador, Ghiță C. Topor. Ce să-i faci, atâta a putut să gândească fratele Topor. Vitoria nu e de acord cu legătura între ăștia doi, se ceartă nițel cu Minodora, dar mintea îi stă tot la Nechifor. Noaptea, îl visează călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape. Gândurile și visele nu-i dau pace și începe să creadă că bărbatul ei a pățit ceva. Pleacă la preot să-i trimită scrisoare lui Gheorghiță ca să rezolve socotelile cu ciobanii și în timpul ăsta Minodora cheamă băiatul învățătorului să-i scrie și ei o scrisoare pentru fratele Topor. Citat: Pun condeiul pe hârtie și încep cu dora scrie, pe hârtie gălbinioară, cu dor de la inimioară și te-ntreb de sănătate, că-i mai bună decât toate. După preot, Vitoria trece pe la baba Maranda, vrăjitoarea. Asta-i zice că bărbatul e în viață, dar că l-a vrăjit una cu ochii verzi și cu sprâncene îmbătate. Vrăjitoarea îi sugerează să trimită o pasăre care strigă noaptea și are ochi de om să moară dușmanca. Vitoria se hotărăște că, înainte să elimine dușmanca, să țină post 12 vineri în șir, poate așa i se-ntoarce bărbatul și fără să apeleze la păsări magice. Vine iarna și ajunge și Gheorghiță acasă, fără să se fi întâlnit cu taică-su așa cum făcea de obicei. În a șaptea vineri din cele 12 de post, Vitoria îl pune pe Gheorghiță să pregătească sania, că pleacă cu treabă la Piatra. Gheorghiță pune botul, e cam desumflat, se supără că trebuie să plece. El și-ar fi dorit să meargă la horă de a doua zi, unde veneau și fetele care-l plăceau. Omul stătuse luni de zile în munți cu gândul la femei și acum maică-sa îl pune să facă altceva. Aici avem unul dintre cele mai frumoase pasaje din carte, așa că vi-l citesc pe tot. Citat: „Se vede că tată-său Nechifor va fi căzut pe undeva și-a pierit, ori l-au omorât hoții. Pentru o tinerețe ca a lui cade grea sarcina gospodăriei. Și maică-sa asta s-a schimbat. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică. Când intră el în casă, Vitoria înălță fruntea de lângă vatră. „Nu te uita urât, Gheorghiță, că pentru tine de-acu înainte începe a răsări soarele. „Ce-o fi vrând ea să spuie?”, se întrebă el fără a da răspuns. Eu te cetesc pe tine, măcar că nu știu carte, urmă femeia. Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău. Am încheiat citatul. După discursul ăsta, a doua zi, în timp ce muncea la deszăpezit drumul, Gheorghiță a simțit în el o putere nouă și a înțeles ce-și dorea maică-sa de la el. Ajunsă la Piatra, Vitoria pupă icoane, plânge, se roagă și se sfătuiește cu preasfințitul Visarion, care îi zice să meargă la poliție. A doua zi, vorbește cu prefectul care o sfătuiește să scrie o plângere, adică o jalbă. Vitoria se-ntoarce hotărâtă acasă, dă pe la preot și zice: „După ce trimit jalba, îmi isprăvesc toate câte am de isprăvit și m-oi duce singură la Dorna. Am primit și eu hotărâre în inima mea. N-am să mai am odihnă cum n-are pârâul Tarcaului, până ce nu l-oi găsi pe Nechifor Lipan. Iau cu mine și pe băiat, să am alături o putere bărbătească. Mâini dau faurului o bucată de fier să bată din el baltag și sfinția ta vei face un bine, să-l blagoslovești. Zis și făcut. O trimite pe Minodora la mănăstire să stea cu o soră de-a maică-sii, primește Sfânta Împărtășanie de la preotul Daniil, îl pune pe argat să păzească gospodăria și vinde toată marfa ca să aibă bani de drum. Pe 10 martie, când începuse să se topească zăpada, cei doi pleacă la drum însoțiți de negustorul care le cumpărase marfa. Negustorul îi sfătuiește și pe oriunde se oprește îi ajută, întrebând de Nechifor pentru ei. Fac popas la Bicaz, la Hanul Donea și află primele informații valoroase. Hangiul se știe cu Nechifor și le spune încotro a plecat. De fapt le zice că se ducea în sus, avea cal bun. În sus e cam vag, după părerea mea. E ca și cum aș spune că eu stau în București pe stânga. Chiar și așa, e o informație valoroasă. Ajunși la Călugăreni, trag la casa negustorului și Vitoria își mai aduce aminte câte ceva despre cât de mișto era Nechifor, de data asta fără să mai contempleze bățăile primite, ci amintindu-și ce dur era el așa, de obicei. Citat: „Odată, venind noi de la Piatra, pe când eram grea cu Gheorghiță acesta, ne-au ieșit înainte oameni mânjiți pe obraz cu funingine. Au ridicat ciomegele asupra noastră și au strigat să lepădăm paralele pe care le avem și merindele pe care le purtăm. Se suiseră spre noi dintr-o râpă, la un corn de drum, pe înserat. Nechifor avea baltag. Numai și-a lepădat din cap căciula, și-a scuturat pletele și-a înhățat baltagul. Atâta a strigat: „Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în râpă. Tot aici Vitoria își aduce aminte cum era Nechifor cam afemeiat și avea amante. Într-un an au fost ochi negri, într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. Aflase de ele pentru că îl pârâseră bacii. Tipic baci, ce să zic. Vitoria îl iubea pe Nechifor ca-n tinerețe și îl chema în sine ei, iertându-l pentru toate păcatele, dovada cea mai clară că textul e scris de Sadoveanu, care e bărbat. Cei doi dau din întâmplare peste o mulțime și vor să vadă ce se petrece. Erau judecați doi gălățeni care înșelau lumea cu jocuri de noroc măsluite, fără să aibă autorizație. Se arată degerul peste ei și se adăpostesc la casa unui moș fierar. Pe soția moșului o cheamă Dochia. Baba Dochia. Stând de vorbă cu moșul fierar, află că, să vezi coincidență, și Nechifor trecuse pe la el. Merg ei ce merg, dau de un botez, dau de o nuntă și de fiecare dată Vitoria întreba de Nechifor, fără să dea detalii. Pe drum se-ntâlnesc cu un răufăcător și Gheorghiță reușește să-l sperie cu baltagul. Ajung la Vatra Dornei și cu ajutorul unui slujbaș caută să afle dacă Nechifor a cumpărat oi. Află că doi ciobani, Gheorghe Adamache și Vasile Ursachi, i-au vândut omului 300 de oi. Slujbașul e prieten cu Nechifor și își amintește că ăsta a plecat cu doi munteni. În punctul ăsta, pe vreo două pagini, Sadoveanu a îngrămădit cât mai multe aluzii la balada Miorița. Căutând turma cu trei ciobani, reușesc să-i afle urma și un hangiul le povestește că unul dintre ciobani are buza de sus despicată ca a iepure. Oriunde întreabă, află că mai întâi treceau oile și apoi în urma lor, trei ciobani. Crâșmarul Iorgu Vasilio le povestește că mai întâi a trecut turma și în urma ei veneau doi ciobani. Vitoria își ascunde emoțiile și își dă seama că între locul de dinainte și crâșma domnului Iorgu a fost ucis bărbatul ei. Mai mult, nevasta crâșmarului se sfătuiește cu Vitoria și-i povestește cum cei doi ciobani s-au îmbogățit peste noapte. Vitoria se ridică, își ia pipa, trage din ea și-i spune băiatului: „Elementar, dragul meu, Gheorghiță! Glumesc, nu trebuie să fii Sherlock Holmes ca să înțelegi ce s-a-ntâmplat. Soția crâșmarului e de părere că e prea riscant să meargă Vitoria să-i interogheze pe cei doi ciobani, așa că face un plan. Citat: „[...] eu socot că mai bine este să le trimitem vorbă c-un arigățel al nostru și să-i poftim pentru o chestie mare la Primărie. Dar să le spuie că e o chestie mare care-i în interesul lor. Acolo oi fi și eu de față. Dumneata ai treabă în prăvălie. Iar eu mă duc așa cu nevasta asta. Să-i țin de urât. Să-i arăt unde-i casa comunei. Să aibă și ea un avocat și-un martor. Vine tocmai de la Tarcău și nu poate sta singură în loc străin împotriva unor cloncani ca Bogza și Cuțui. La primărie, cei doi spun că au cumpărat cinstit oile și că s-au despărțit prietenește de Lipan. Deși e clar că mint, Vitoria își păstrează calmul. Prima oară găsește câinele lui Nechifor. „Cunoscând-o, câinele lui Lipan veni drept la dânsa și i se așternu la picioare. Scheună încet, plângând, înălță botul și linse mâna care-l mângâia. Femeia avea în ea o sfârșeală bolnavă și-n același timp o bucurie, găsind în animal o parte din ființa celui prăpădit. Apoi, cu ajutorul câinelui, într-o râpă îl găsesc și pe Nechifor mort. Vitoria dă fuga-n sat și Gheorghiță rămâne să păzească mortul și să-i țină lumânarea aprinsă. Vitoria nu poate să-l scoată pe Lipan din râpă înainte să vină autoritățile și să-l investigheze. Când vin, Vitoria îi-ndreaptă cu șiretenie către vinovați, dirijează cu atenție investigația și invită pe toți la înmormântare. Cei doi ciobani, Bogza și Cuțui, acceptă. Citat: „Bogza umbla despărțit de Cuțui, unul pe o parte a drumului, celălalt pe altă parte. Nu-și vorbiseră, nu se priviseră. Numai când sătenii au suit din râpă racla și a potrivit-o-n car și i-au scos capacul, Calistrat Bogza nu s-a putut opri să nu întindă gâtul pe deasupra altor capete, ca să se uite și să vadă rămășițele mortului. Romanul se-ncheie în cel mai clasic stil polițist. Cu toți suspecții laolaltă la masă, Vitoria îl dezarmează pe Calistrat, rugându-l să-i arate baltagul băiatului. Apoi îi descrie incredibil de amănunțit crima, deși nu avea dovezi concrete. Calistrat se înfurie, sare la bătaie, e rănit grav și mărturisește. Totul se termină într-o notă optimistă. Vitoria face planuri împreună cu Gheorghiță și încheie cu faptul că nu are de gând s-o lase pe Minodora să se mărite cu băiatul năsos al dăscăliței lui Topor. Cam atât pentru astăzi. Data viitoare demonstrăm că Baltagul e roman de mai multe feluri și arome. Pa, pa!
