[0:02]De a lungul veacurilor s a perpetuat ideea conform căreia gugulanii sunt descendenții direcți ai dacilor. În aceeași cheie, localnicii spun că Scorilo, tatăl lui Decebal ar fi condus toate triburile din această zonă. Însă aceste istorii se spun în tihnă la ceas de seară.
[0:25]Aici regele Scorilo, așa și spune în munte Scorilo. E un loc anume? E un loc anume unde ieșeau, intrau, aveau ieșiri și intrări cum intrau cu caii. Deci călărit pe cal putea să intre în munte. Adică ca un fel de tuneluri sau cum? Da, erau tunele, caverne, tuneluri făcute. Toată viața dacii au lucrat au lucrat în munți, au făcut tunele, iar romanii care erau prinși de de daci lucrau până la sfârșitul vieții la tunele, în tunele, nu mai scăpa nimeni de acolo. Gruia Zaharia, localnic din Borlova, județul Caraș Severin a fost toată viața fascinat de poveștile pe care le a auzit de a lungul timpului de la bătrânii locului.
[1:27]Această fascinație s a tradus într o continuă căutare de comori. Așa că s a înscris într o asociație a căutătorilor de comori. Așa a adăugat la poveștile pe care le știa de la bătrânii locului, multe alte istorii de la cei care își doreau să găsească măcar o parte din tezaurul dacilor. Îs multe taine, îs multe adevăruri care care s au pierdut. Și odată ce nu se mai spun, bătrânii s au dus, rămân rămân neștiute, rămân îngropate. Multe semne s au stricat. Deci e și oamenii care merg și caută, îs mulți care caută și în ziua de azi adevărurile acestea și s adevăruri. Dar Spuneți ne și nouă, care ar fi? De exemplu, tezaurele dacilor. Ce au luat romanii? Aia e puțin. Ce au rămas de la daci ascuns îs cantități enorme.
[2:38]Învăluite într o lumină mistică, multe dintre poveștile care s au creat în jurul presupuselor comori ascunse în munți de daci, au fost transmise în zonă prin viu grai. Cei care cred aceste povești se agață de fiecare detaliu în speranța că la un moment dat aceste istorii se vor adeveri. Un bătrân de aici din sat mi a spus Dumitrie Lupa. Mi a spus despre piatra aceasta, dar o singură dată a găsit o. A mai fost să o găsească și nu a mai găsit o.
[3:16]Pe piatra aia era un cap de kilogram și un rotund cu coadă, deci un cerc și avea o codiță. Aha. Era o lespede ceva deosebit care și pe munții Țarcul sau în în munții ăștia mai sunt lespede din ăștia care nu există alta ca frumusețe sau ca patrată, cioplită sau culoare. Îs deosebite față de de alelalte ce ce există.
[3:57]Cei din zonă, care cred în existența tezaurelor dacice, cred de asemenea că multe dintre lespezile aflate în munții Banatului sunt puncte energetice importante. Localnicii mai spun despre o zonă numită Cracul Împăratului că acolo își făceau apariția regii daci. Tot acolo ar fi fost punctul de plecare către o comoară importantă. Asta înseamnă că ar fi comori ascunse, nu? Da, sunt, sunt și s foarte multe. Mulți, foarte mulți caută, îs echipe de oameni care caută. Și pe unde caută? În care dintre zonele astea? Caută pe Muntele Mic, caută pe țarcul, dar în zadar, comorile astea nu se găsesc așa cine caută. Dar cum se găsesc? Îs niște taine care nu se prea spun. Evident, oamenii locului sunt convinși că drumul către găsirea unei comori importante este presărat cu enigme ce trebuie rezolvate. Cum anume ajungi să intri în posesia unei unui tezaur din acesta dacic? Aici a fost un un preot sârb care a condus hoții sau cum să le spun hoții pe munți au fost mulți hoți aici, dar șeful lor era un preot sârb Himovici Martin. Și în cartea lui spunea despre tezaurele dacice. Aceste comori sunt a strămoșilor, strămoșilor, strămoșilor, strămoșilor noștri care nu poți să l iei, numai dacă găsești cheia pământului care o găsești în gura șarpelui, dacă îl omori în urzici. Deci, sunt niște taine niște lucruri care se ascuns. Aici s nu știe oricine lucrurile acestea, ăștia s ceva străvechi. Străvechi, da, niște s au pierdut. Bătrânii care ar mai știut, ăștia odată cu ei s au dus, s au pierdut și nu se știe dacă să pot să mai intri în în în aceste tezaure. Deci nu poate să intre oricine, nu e problemă și de curăția omului, și de sufletul omului, de gândul omului. Oamenii care înjură care nu pot să se apropie de așa ceva. E ceva aurul îi reprezintă ceva o curățire extraordinară, ceva curat în și înaintea lui Dumnezeu și e ceva extraordinar. Așadar, pentru a intra în posesia unei astfel de comori, dincolo de capacitatea de a înțelege semnele și de a desluși enigmele, localnicii spun că e important ca sufletul căutătorului de comori să fie curat. Am avut un prieten care de la Severin, ăla a mers pe la sârbi și a adus planuri și l a tradus și au căutat să deslușească, să găsească comori și Nu știu dacă s au luat că și noi am mai lucrat acolo, am fost și noi, deci am făcut parte dintr o asociație a căutătorilor, dar îs multe lucruri care care nu se pot lua. Cum am spus, spiritele care se spunea undeva într o într un plan a sârbilor, aplică secretul cerbului, dacă vrei să iei comoara, care nu l știa nimeni. Și le am spus la băieții ăia care căutau la Cerna Vâr, o peșteră a sârbilor și na, nu au vrut să înțeleagă că se aplice. Îi duceam un om care știa secretul cerbului. Deci există un secret al cerbului. Există, da, fiecare animal are un secret. Și care ar fi? Se poate spune care e secretul cerbului? Nu, nu, nu se poate spune. Am înțeles. Nu, ăstea nu se, o să afle mai mult, nu, nu. Deci ăstea. Îl știu, dar nu, mă iertați, nu, nu vreau să l, îl spun pentru că și toate animalele au un astfel de o taină de genul ăsta? Fiecare, da, fiecare animal are o taină, are un secret, au simțul lor, apărarea lor. Toate le a lăsat Dumnezeu cu cu secretul lor, cu tainele lor. Dumneavoastră ați găsit vreo comoară? Nu, n am găsit niciodată. N am găsit, am știut, le am arătat locurile la alții, mi au tras țeapă, dar dar nu mă necăjesc. Mulțumesc lui Dumnezeu. Știți că s au îmbogățit? Mă simt bine. Știu, știu că dar asta e mersul vieții, așa e omul în viață.
[9:37]Nu prea, nu prea îi bine să ai încredere în în toată lumea. Asta s lucruri care le spui și se duc după aia ei. Dar încă sperați să găsiți o comoară aici în zonă, nu? Eu știu, îs convins 100% ce știu ce știu, dar nu mă tem, nu mai mă tentează să găsesc.



