Audiobook opere Bacalaureat Bacademia - Eseu gratuit demo (Povestea lui Harap-Alb)

[0:01]Povestea lui Harap Alb, particularitățile operei. Anul publicării 1877. Autor Ion Creangă. Introducere. Una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ion Creangă este basmul cult Povestea lui Harap Alb, apărut în revista Convorbiri literare în anul 1877 din dorința de a valorifica literatura populară și de a materializa ideologia realistă. Încadrare în specia basmului cult, două trăsături. O primă trăsătură ce face posibilă încadrarea operei în specia basmului cult este prezența formulelor inițiale, mediane și finale. Incipitul basmului este o formulă inițială. Amocică, era o dată într o țară un crai care avea trei feciori. Aceasta are rolul de a introduce cititorul în lumea miraculoasă în care totul este posibil și de a fixa un timp mitic nedeterminat. Formulele mediane dau continuitate acțiunii, menținând starea de atenție și suspansul cititorului. Și merg ei o zi și merg două și merg 49. Formula finală face trecerea de la universul ficțional la realitatea cotidiană. Și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă. A doua trăsătură este localizarea fantasticului. În basmul cult, cele două planuri, real și fabulos se întrepătrund. Astfel, prin detalii realiste, lumea fabuloasă poate fi localizată geografic și istoric. Spre exemplu, toate personajele vorbesc în graiul moldovenesc al țăranilor din Humulești, locul în care s a născut și a copilărit Ion Creangă. Însoțitorii lui Harap Alb sunt într adevăr grotești, dar acționează și vorbesc precum oamenii. Se ceartă, dar au sentimentul prieteniei și le place viața. De aceea ei nu provoacă frică, ci mai degrabă amuzamentul. Temă plus două scene reprezentative. Tema generală a basmelor, lupta dintre bine și rău, ocupă un loc secundar în povestea lui Harap Alb, deoarece nu există o confruntare directă între erou și forțele răului. El fiind ajutat în toate probele la care este supus de către prietenii săi pe care și i făcuse. Astfel, tema centrală a basmului este călătoria inițiatică a eroului. Din acest punct de vedere, opera are caracter de bildungsroman. O primă scenă relevantă pentru tematica operei este cea a coborârii fiului de crai în fântână. Aceasta reprezintă coborârea în infern, cât și spațiul intermediar dintre cele două lumi, putând, de asemenea, să fie asociat cu o grotă, un fel de pântece simbolic, ce pregătește o nouă naștere. Prin coborârea sa, mezinul trece de la postura de neinițiat la cea de inițiat, căpătându și numele de Harap Alb. Se scoate în evidență atât naivitatea lui, cât și firea diabolică a Spânului. Prin faptul că Spânul îi fură identitatea, se evidențiază nemulțumirea antagonistului cu viața pe care o ducea până atunci, acesta considerând tronul o scăpare de statutul social inferior. În această secvență este scos în evidență specificul basmului prin intermediul jurământului la ascuțișul sabiei pe care Harap Alb îl face Spânului. A doua scenă semnificativă este cea a morții protagonistului, finalul fiind anticipat de cuvintele Spânului încă din prima secvență. Până când vei muri și iar vei învia. Moartea eroului evidențiază lipsa puterilor supranaturale, el fiind ajutat de obiecte miraculoase și fata de împărat. Harap Alb este astfel un erou atipic de basm, calul fiind cel care ucide Spânul, săvârșindu se justiția divină. Învierea fiului de crai nu are însă loc decât în momentul în care el trăiește experiența limită a iubirii cu ajutorul Ficei Împăratului Roșu. Această scenă este importantă, deoarece marchează sfârșitul călătoriei, al jurământului și al condiției umilitoare de rob, restabilindu se astfel echilibrul. Renașterea personajului poate fi asemănată cu cea a păsării Phoenix, care a renăscut din propria cenușă, ea subliniind în același timp caracterul fantastic al operei. Harap Alb moare în vechea sa personalitate, supusă erorii, pentru a renaște stăpân pe sine, inițiat în tainele vieții și ale morții. Cele două elemente de structură, compoziție, limbaj relevante. Un prim element de structură relevant este titlul. Acesta este alcătuit din substantivul poveste, care simbolizează drumul vieții și oximoronul Harap Alb, ce reflectă condiția duală a protagonistului. Se sugerează de asemenea dualitatea condiției umane aflate între bine și rău, minciună și adevăr, viață și moarte. Harap are semnificația de slugă, iar Alb reflectă puritatea, originea nobilă. Numele său se construiește astfel pe principiul Yin și Yang pe baza contrastului dintre lumină și întuneric, alb și negru. Al doilea element semnificativ este conflictul. Conflictul în care sunt angrenate cele două personaje este unul exterior, care se extinde la nivelul întregului univers creat de către autor. Acesta este un conflict între forțele binelui și forțele răului, avându i ca exponenți pe Harap Alb și pe Spân. Evoluția conflictului se bazează pe toate probele la care este supus Harap Alb, menit să l aducă la decădere, dar care, în ciuda așteptărilor, îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează atunci când protagonistul, deși decapitat de Spân, este readus la viață de fata împăratului Roșu. Antagonistul fiind ucis de calul lui Harap Alb. Astfel, finalul se încheie cu biruința celui devenit împărat, iar Spânul se dovedește a fi răul necesar în evoluția protagonistului. Concluzie. În lumina celor arătate, basmul Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă păstrează elementele tipice basmului popular, dar se deosebește prin umanizarea fantasticului, trăsătură ce accentuează caracterul său cult.